TEHNICA ORIGAMI

Origami constituie arta plierii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecteneînsuflețite sau forme decorative abstracte.

Etimologic, cuvântul origami, de origine japoneză, este format din oru care are sensul de “a îndoi” și kami cu sensul de “hârtie”, deci “hârtie îndoită”. Numele de origami a fost adoptat în anul 1880, până atunci arta plierii hârtiei fiind denumită orikata. Formele care pot fi realizate prin această artă sunt legate de imaginația celui care pliază hârtia, dar există și categorii de forme tradiționale care includ flora și fauna. Arta origami din zilele noastre acoperă o zonă largă de forme, de la ceasuri cu cuc și dragoni, până la forme simple care exprimă mai degrabă spiritul decât forma unei imagini.

Arta origami a fost introdusă în Europa în secolul al XII-lea, primind cu timpul o formă distinctă de cea tradițională japoneză. Dar, la început, această artă nu a fost primită cu același entuziasm cu care au îmbrățișat-o japonezii.

 

Partea pedagogică a artei origami a fost influențată, în anul 1850, de concepțiile învățatului Friederich Wilhelm August Fröbel (1782-1852), care a dezvoltat noi metode de folosirea a artei origami ca produs educațional. Arta plierii hârtiei făcea parte, în grădinițe, din programul de învățare prin joacă. Fröbel credea că scopul educației era să demonstreze unitatea universului printr-un set de activități simbolice care să promoveze cooperarea și nu competiția, studiul naturii, lucrul manual. În origami el a văzut una din căile de a-și pune în practică teoria. Mai apoi concepțiile lui au fost preluate și de către pedagogii japonezi.

În România, arta plierii hârtiei este încă considerată a face parte doar din segmentul disciplinelor pedagogice care dezvoltă îndemânarea, uitându-se, poate din ignoranță, de latura spirituală pe care această artă o are în țara ei de origine, Japonia.

Obiectul din hârtie, spre deosebire de cel din piatră, este perisabil. El nu poate sluji eternității. Viața hârtiei cu forma ce o îmbracă este pasageră, creează doar un moment de bucurie estetică, dincolo de care se păstrează doar memoria esențelor. Așadar, ceea ce pierde în durată arta plierii hârtiei câștigă în acuitatea trăirii estetice.